Unii reformişti din ţările socialiste au crezut că s-a dat "startul" schimbărilor din "lagăr", propunând relaxarea regimului represiv. Cei mai activi s-au dovedit maghiarii, care în octombrie 1956 au îndepărtat echipa stalinistă din fruntea statului, acţiune considerată "necugetată" de sovietici. Pe tancuri, soldaţii Armatei Roşii i-au "pacificat" pe vecinii noştri de la nord-vest, oferind astfel o "lecţie de viaţă" oricui avea de gând să conteste atotputernicia Moscovei.

MIŞCĂRI STUDENŢEŞTI
Între Carpaţi şi Dunăre evenimentele nu s-au produs aşa de "eroic", însă românii au lăsat în istoria comunismului european partea lor de contribuţie la "anul 1956". Astfel, încă din primăvară, în centrele universitare, studenţii au solicitat reforme politice, relaxare economică şi diminuarea represiunii. Regimul a venit cu soluţii nesatisfăcătoare: condiţii mai bune în campusuri, acces preferenţial la manifestările sportive şi culturale, extinderea bazei materiale (cămine, cantine, centre sportive, case de cultură, tabere studenţeşti). Comuniştii erau de acord să "dea drumul la şurub", însă nu fără a controla fenomenul! Astfel s-a înfiinţat Uniunea Asociaţiilor Studenţeşti, care-i reunea atât pe tinerii studioşi membri ai tineretului muncitoresc, cât şi pe cei neafiliaţi politic. Bineînţeles, noua organizaţie urma să funcţioneze sub auspiciile Partidului Muncitoresc Român!

A venit vacanţa cu trenul din... Uniunea Sovietică, iar spiritele s-au calmat. Dacă nu se duceau la locurile de baştină, studenţii erau angrenaţi în proiecte de practică, sub controlul strict al autorităţilor. În plus, erau dispersaţi. Când s-au întors pe băncile facultăţilor, în septembrie, au constatat că aveau aceeaşi dorinţă - să se reformeze regimul. Peste vară avuseseră loc mişcări politice în Ungaria şi în Polonia, iar studenţii s-au gândit că, în conformitate cu legea fizică a in-ducţiei, "seismul schimbării" (un fel de "wind of change" capitalist) va poposi şi în România. Începând cu luna septembrie, în universităţi au început să se dezbată, pe la colţuri mai întâi, iar ulterior "în mod organizat", chestiuni "arzătoare": relaţiile dintre România şi URSS, necesitatea prezenţei trupelor sovietice în România, colectivizarea forţată a agriculturii, situaţia grea a studenţilor, contrastul dintre discursul guvernanţilor, presei, mijloacelor de propagandă şi realitate etc. Toate aceste "idei decadente" i-au pus pe jar pe liderii de partid, dar mai ales pe miliţieni şi pe securişti.

REVOLUŢIA DIN UNGARIA
La 23 octombrie, lumea comunistă a intrat în şoc - în Ungaria a izbucnit o revoluţie violentă contra sistemului politic patronat de Moscova. Dacă politicienii de la Bucureşti au făcut tot ce le stătea în putinţă ca să-i ajute pe sovietici să înăbuşe revoluţia ma-ghiară, unii studenţi şi intelectuali au procedat pe dos, solidarizându-se cu idealurile confraţilor bombardaţi de tancurile Armatei Roşii. Astfel, la 24 octombrie, la Cluj, la Institutul de Arte plastice, a avut loc o "întrunire neoficială". Au participat studenţi de la ambele universităţi din oraş - "Babeş" (românească) şi "Bolyai" (maghiară). Tinerii erau nemulţumiţi de supraîncărcarea programului de studii, de prezenţa obligatorie la cursuri, de criteriile şi modul de acordare a burselor studenţeşti, cerând, în acelaşi timp, autonomie universitară. La final, au decis să organizeze a doua zi o mare manifestaţie pe un stadion din oraş. Planul le-a fost dejucat de Securitate, care i-a săltat pe iniţiatorii "acţiunii duşmănoase".

În aceeaşi zi, la Bucureşti, studenţii Facultăţii de Filologie s-au strâns pentru a discuta situaţia din Ungaria. Informatori din cadrul grupului au "ciripit" că tinerii criticaseră atitudinea comuniştilor români faţă de evenimentele de la Budapesta, iar Securitatea i-a arestat pe unii dintre ei.

Cele mai grave "incidente" au avut loc la Universitatea din Timişoara, începând cu 27 octombrie. Studenţii de la Politehnică au avut iniţiativa organizării unei mari adunări, la care să participe colegii lor de la toate facultăţile din oraş. Prin metoda convocării "de la om la om", iniţiatorii au reuşit să strângă la mitingul pregătit pentru 30 octombrie circa 3.000 de studenţi. Odată faptul împlinit, liderii partidului au decis să nu ignore evenimentul, trimiţându-i de la Bucureşti pe Ilie Verdeţ şi pe Petre Lupu. Cei doi lideri au asistat neputincioşi la "degenerarea discursurilor" - s-a vorbit despre: prezenţa trupelor sovietice în România, colectivizarea forţată a agriculturii, folosirea la construcţia Canalului Dunăre - Marea Neagră a deţinuţilor politic, nivelul scăzut de trai al populaţiei ţării etc. Câţiva mai "turbulenţi" au strigat şi lozinci: "Afară cu ruşii din ţară!", "Vrem libertate". La final s-a formulat şi un memoriu, în care se solicita: lichidarea definitivă a cultului personalităţii, desfiinţarea sistemului de norme din economie, reducerea cotelor şi normelor din agricultură, mărirea salariilor pentru toate tipurile de angajaţi, relaţii externe bazate pe principiul egalităţii între toate statele. Acţiunea de la Timişoara a fost o sfidare pentru regim, astfel că forţe militare au înconjurat campusul încă din timpul adunării, trecând la arestări după ce participanţii au ieşit din sală. Aproximativ 900 de studenţi au fost arestaţi, fiind transportaţi la o unitate militară din apropierea oraşului. A doua zi, 31 octombrie, centrul universitar Timişoara a fost închis. Au început anchetele, iar cursurile nu au fost reluate până când studenţii nu au semnat declaraţii de desolidarizare faţă de "tulburările" de la 30 octombrie. Pentru o perioadă, tinerii studioşi s-au întors liniştiţi pe băncile facultăţilor, însă la mijlocul lunii noiembrie au început iarăşi să se "mişte". Au fost operate arestări la Universităţile din Cluj şi Bucureşti. La Cluj, un grup de studenţi de la Facultatea de Filologie-Istorie a Universităţii "Bolyai" au iniţiat constituirea unei asociaţii libere, democratice şi autonome faţă de partid. Drept consecinţă au fost arestaţi, primind pedepse între trei şi şapte ani, pentru "agitaţie publică". La Bucureşti, studentul de la Filologie Paul Goma a fost arestat la 22 noiembrie, sub acuzaţia că i-ar fi instigat pe colegii săi să participe la "acţiuni provocatoare" în timpul revoluţiei din Ungaria. Pentru acest "delict" a primit doi ani de închisoare.

SE MIŞCĂ ŢARA
Nu doar studenţii au "cârtit" împotriva regimului în timpul revoluţiei din Ungaria. Un raport al Secţiei organizatorice a Partidului de la 1 noiembrie 1956, privind regiunea Bucureşti, prezenta următoarele "situaţii îngrijorătoare": "Cu prilejul adunărilor organizaţiilor de bază a ieşit în evidenţă poziţia oscilantă a unor membri de partid faţă de sarcinile partidului, cât şi poziţia de împotrivire faţă de colectări. Constantin Mincu, membru al organizaţiei de bază din comuna Lupşani, în discuţii, a arătat că evenimentele din Ungaria vor rezolva cât de curând problema cotelor din ţara noastră. În regiune mai circulă unele zvonuri printre care: «A sosit momentul să punem sculele jos şi să ne cerem drepturile». În ziua de 28 octombrie, Ilie Radu, fost colonel în armata veche (regală - n.n.) din comuna Cioflicani, raionul Snagov, a instigat cetăţenii pentru a nu se înscrie în întovărăşirea agricolă, spunându-le: «Nu vedeţi situaţia din Ungaria şi că nu mai este mult până ce se va termina şi la noi cu comuniştii?». Datorită acestor acţiuni, în ziua când trebuia să aibă loc adunarea de constituire a întovărăşirii din comună nu s-a prezentat nici un cetăţean din cei înscrişi".