Bucuresti
Redutabilul om de televiziune Titus Munteanu şi-a amintit cu drag de compozitorul Florin Bogardo, alături de care a făcut echipă bună mulţi ani, pe vremea în care Televiziunea Română nu avea propriul studio de înregistrări. "Ne ştiam de pe vremea studenţiei, de la Conservator. El a fost coleg cu Fugaru, la Secţia Pedagogie, compoziţie şi dirijat, iar eu la cea de Instrumente şi canto, unde am studiat flautul. Pe atunci eu l-am cunoscut pe Fugaru şi ne-am împrietenit. Îl ştiam însă şi pe Florin Bogardo. Ne întâlneam la tot felul de activităţi", ne-a povestit Titus Munteanu, făcând totodată precizarea că după finalizarea studiilor universitare aveau să se reîntâlnească la radio.
Domeniile de activitate apropiate şi conjunctura i-au adus în acelaşi studio de înregistrări al Radioului, unde Florin Bogardo era maestru de sunet. "Lucram împreună. El era maestru de sunet şi lucra în Studioul 8, cel mai mare studio de înregistrări al Radiodifuziunii, unde înregistra orchestra lui Sile Dinicu şi solişti renumiţi care veneau acolo. Era foarte bun. Mulţi au învăţat de la el meserie, avea răbdare, le explica...", spune Titus Munteanu şi continuă:
"Televiziunea nu funcţiona aici, redacţia fiind tot pe Strada Nuferilor nr. 41. Lucram împreună, el mai avea nevoie de nişte piese şi cântam, îl mai completam şi eu la flaut. Îmi făcea plăcere să-i pot cânta la flaut. Era un tip delicat, cu bun-simţ. Puteai să discuţi cu el despre meserie, auzea extraordinar de bine. Sigur, şi eu am auz perfect, nu că mă laud, dar el din punct de vedere muzical şi tehnic era foarte bine pus la punct. La un moment dat ne înţelegeam şi din priviri din acest punct de vedere, auzind la fel de bine. Cu el mergeam la sigur, chiar dacă nu puteam fi prezent, dacă aveam filmări...
Lucram împreună, gândeam la fel. Am făcut echipă, lucra foarte bine, auzea bine, era echilibrat din punct de vedere muzical. S-a retras foarte repede, nu ştiu de ce, însă întrebam de el când mă întâlneam la filmări cu Stela Enache".
Titus Munteanu a preluat o parte din compoziţiile lui Florin Bogardo la "Şcoala vedetelor", emisiune care de la debutul din 1995 a lansat numeroşi tineri talentaţi. "Spre exemplu - spune Titus Munteanu - chiar vinerea trecută am prezentat-o pe Nadine, cu o piesă a lui Florin Bogardo: «Cum e oare?», piesă care a luat premiu la Mamaia. Apoi am prezentat-o pe Alice, tot cu o piesă de-a lui Florin: «Să nu uităm trandafirii». Melodiile acestea eu le-am preluat într-o altă formulă, le-am adaptat.
Cu «Şcoala vedetelor» am readus în atenţie mai multe piese de-ale lui, sigur, pe alt ritm, şi în amintirea colaborării noastre, dar şi pentru că mi-au plăcut. El a cântat foarte frumos, avea o voce caldă, duioasă. Ca şi compozitor avea stilul lui. Eu am lucrat cu mulţi compozitori, dar stilul lui era aparte. Avea o anumită poezie, şi asta înseamnă originalitate. Scria bine, pe voci şi pentru coruri. El apela la versurile poeţilor, scria foarte rar cu textier. Mi-a plăcut şi tot ce-a scris în «Liceenii»... El era cu «Liceenii», eu, cu «Şcoala vedetelor»: tot cu tineretul. Fiecare în stilul lui. Regret că l-am pierdut!", a încheiat Titus Munteanu.
Acum vreo doi ani, am găsit întâmplător pe o terasă din Sibiu un fost deportat în Transnistria, ţigan corturar. M-a dus în comunitatea lui şi a rezultat un reportaj halucinant despre cei duşi cu forţa din ordinul mareşalului Ion Antonescu peste Bug. Mi-au relatat inclusiv despre cazuri de canibalism la care se ajunsese din cauza foametei. Săptămâna trecută am ajuns iarăşi printre ţiganii din satele judeţului Sibiu.
Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. [...]
Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.
