Bucuresti
Autorul celebrelor "Un albastru infinit", "Din şevaletul vieţii", "Mai rămâi şi nu pleca", "Să mori de dragoste rănită" şi multe altele ne-a vorbit cu drag despre Florin Bogardo. Cea dintâi amintire a compozitorului legată de Florin Bogardo este întâlnirea de pe holurile Conservatorului. "Era deja o vedetă, pentru că luase premiu la Festivalul de la Mamaia interpretând piesa «Cum e oare?». Noi ne uitam la el ca la un descins din Rai. Arăta serafic, dacă pot să spun aşa, avea o figură poetică, totul în el suna a muzică şi a poezie.
Era profesionist, iar fizicul era expresia sufletului său. Asta te fermeca la prima întâlnire. Avea o voce potrivită şi o inteligenţă fermecătoare. Mai mult decât atât, era foarte glumeţ - spre stupefacţia noastră, care nu ni-l închipuiam, fiind aşa de sensibil, cu simţul umorului dezvoltat. L-am iubit foarte mult! Nu aveai ce să-i reproşezi profesional... şi nici omenesc."
CONTUR MUZICII
Personalitatea lui Florin Bogardo s-a reflectat asupra întregii cariere. Prin sensibilitatea şi nobleţea de care a dat dovadă a fost privit de cei din jur cu admiraţie şi respect. "Nu avea răutăţi faţă de nimeni, nu se uita la nici un om cu sentimente nedemne de el. Foarte rar asemenea lucru! Îşi cinstea meseria şi pe toţi cei din jurul său.
Cei care nu îl identifică pe Florin Bogardo decât prin «Ani de liceu» ar trebui să ştie că el cânta muzică adevărată. O cânta ca un profesionist şi a ştiut întotdeauna să aştearnă pe hârtie gândurile lui în materie de muzică. Este atât de dificil să gândeşti o melodie armonic şi orchestral, apoi să îi dai contur. Adică, la final, ea să capete frumuseţea caracteristică unei melodii.
A făcut foarte multe compoziţii la Conservator. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că ar fi fost capabil să scrie orice gen de muzică. Dar având firea aceasta poetică, sensibilă, nu putea compune decât ceea ce a şi compus", povesteşte Marcel Dragomir.
SCLIPITOR ŞI INTELIGENT
Aşa cum susţine îndrăgitul compozitor, Florin Bogardo nu a avut un punct culminant în carieră. La el cariera s-a ridicat în acel punct şi aşa a rămas până la sfârşitul vieţii. Fără oscilaţii, şi-a transformat acordurile în cântece nemuritoare. "A pus în fineţea cu care compunea şi accesibilitate. Mie mi-au plăcut - şi îmi plac în continuare - «Tu eşti primăvara mea» şi «Un fluture şi o pasăre». Cu aceasta din urmă am avut însă şi o mare dezamăgire. La Mamaia, în loc să ia premiul întâi a ocupat locul al III-lea.
Aşa cum am spus mai sus, a avut o purtare aleasă faţă de toţi oamenii şi de toţi colegii. Nu l-am auzit nici măcar o dată vorbind puţin mai sarcastic. Deşi, culmea, putea să fie extrem de ironic faţă de o situaţie. Însă acea ironie - sclipitoare şi inteligentă - o folosea pentru a-şi acoperi timiditatea. Era un tip foarte timid!
Dacă i-aş putea transmite un mesaj... i-aş spune să mai presare puţină pulbere de stele peste muzica uşoară românească. În felul acesta poate ar reuşi să o readucă la viaţă!", încheie Marcel Dragomir.
Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. Acceptă propunerea unui interviu cu bucuria de-a putea vorbi limba natală.
Cu bugetul in piuneze fara bani pentru pensii si salariile bugetarilor, Cabinetul Boc alege calea investitiilor publice scumpe, aiuritoare si inutile de genul noului sediul al Serviciului de Protectie si Paza (SPP) pentru care a alocat numai putin de 136 milioane lei (32 milioane euro), scrie cotidianul Financiarul.
Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.
