Bucuresti
Specialul compozitor a fost totdeauna un reper de bun-simţ în lumea în care - autori de melodii, de texte şi interpreţi - toţi fac tot felul de artificii să se afirme. Cazul lui Bogardo a fost unul exemplar şi admirat chiar şi înainte de 1989. După aceea însă s-a retras în cochilia sa, ca un melc hipersensibil la urâţeniile asurzitoare ale lumii de tranziţie de la comunism la democraţie. Şi n-a reuşit nimeni să facă din Florin Bogardo un competitor al acordurilor la modă în vremea de pe urmă. A rămas fidel armoniilor sale interioare, care nu s-au degradat, ci dimpotrivă, cu trecerea vremii, au devenit aur melodios de care noi ne bucurăm şi astăzi.
Octavian Ursulescu: "Retras, practic, în universul său secret, încărcat de sunete măiastre şi poezie, dezgustat de lumea tot mai urâtă şi mai agresivă din jur, în care un suflet sensibil ca al lui nu-şi găsea locul - aşa a trăit ultimii 20 de ani de viaţă marele compozitor Florin Bogardo. S-a retras de la 47 de ani, când a văzut, după Revoluţie, cum arată programele tv, de radio şi spectacolele, câtă vulgaritate ne-a invadat, cum prostul gust este rege şi neaveniţii tupeişti sunt în fruntea bucatelor.
Orice se poate spune, dar înainte de '89 cei fără talent nu aveau acces la micul ecran! Dureros este că a părut - poate că mă înşel, era vacanţă - uitat şi de o bună parte a colegilor de breaslă, pentru că la catafalcul depus în Aula Palatului Cantacuzino, la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor au venit doar Adrian Iorgulescu, Ulpiu Vlad, Jolt Kerestely, Virgil Popescu - toţi rostind emoţionante cuvinte de despărţire -, Horia Moculescu, Cornel Fugaru, Adrian Enescu, George Natsis...
Uitaseră oare de el foştii colegi când el a fost un neîntrecut maestru de sunet la TVR şi Radio? Era uitat acest cântăreţ cu timbru aparte? Au ţinut însă atunci să-l revadă pentru ultima oară şi s-o consoleze pe îndurerata soţie, Stela Enache, şi Titus Munteanu, Eva Kiss, care se afla la Bucureşti, Cornel Constantiniu, mergând în cârje, Titus Andrei, George Enache, în timp ce Margareta Pâslaru a trimis din SUA un buchet un trandafiri. La Catedrala Sf. Iosif au venit Alexandra Cepraga şi Ovidiu Dumitru, autorul versurilor marelui lui şlagăr «Să nu uităm trandafirii».
Ne-am fi aşteptat să fie alături de el şi interpreţi cărora le-a oferit melodiile sale de neuitat, unele cuprinse în banda sonoră a filemelor de mare succes «Liceenii» şi «Declaraţie de dragoste». Dar, vorba lui Minulescu: «Uitarea e scrisă în legile omeneşti». Nu l-au uitat însă melomanii care au votat «Tu eşti primăvara mea» drept cea mai îndrăgită melodie în ancheta "80 de ani de muzică în 80 de ani de radio", de la postul public, referendum coordonat de Gabriela Scraba şi Gabi Marica şi materializat în patru CD-uri."
CUM E OARE... MODESTIA?
"Debutul său oficial a avut loc la prima ediţie a festivalului de la Mamaia - din care de asemenea s-a retras atunci când a înţeles că locul lui nu mai este acolo - în 1963, când a obţinut premiul Uniunii Scriitoriulor cu piesa «Cum e oare?», cântată de puştoaica pe atunci Margareta Pâslaru, care avea să-i devină colaboratoare apropiată. Este nedrept şi de neînţeles cum s-a ajuns ca după 1989 melodii excepţionale, cum ar fi «La steaua», «Izvorul nopţii», «Balada pescăruşului», «Un fluture şi-o pasăre» să nu fie, practic, difuzate.
Ignoranţa şi nepăsarea l-au îngropat pe Florin Bogardo când încă mai avea viaţă! Evita ieşirile în public, aşa încât nu a venit nici la spectacolul de la Sala Radio, acum câţiva ani, atunci când secretarul de stat Ion Antonescu a acordat premii consistente de excelenţă în cadrul unei gale fastuoase. Era un om special, retras, sensibil".
A FUGIT DE LA PREMIU
Octavian Ursulescu a rămas cu regretul că nu a avut ocazia să-l prezinte pe Florin Bogardo în cadrul unei premieri recente: "În urmă cu doi-trei ani, primarul Neculai Onţanu a înmânat diplome de onoare unor personalităţi din Sectorul 2 al Capitalei. Când am ajuns la Casa Vernescu, pe Calea Victoriei, exact în spatele meu erau în maşină Florin Bogardo şi Stela Enache. Ne-am făcut semne amicale, am intrat şi m-am luat cu treburile organizatorice, eu urmând să prezint festivitatea.
Când am ajuns la numele lui, l-am strigat şi, spre stupoarea mea, am constatat că plecase. Cine ştie ce sau cine îl deranjase! Poate că acum primarul Onţanu va da numele lui Dan Spătaru şi al lui Florin Bogardo unor străzi, căci cetăţeni de onoare nu s-a gândit să-i facă nimeni, pe când erau în viaţă...".
E înalt, din lemn cu încrustaţii. Are chiar şi stema României. E îmbrăcat în piele ecologică de culoare verde. E ocupat de Mircea Geoană. E şeful scaunelor din Senat. Valorează 3.600 de lei. Mai puţin decât scaunele din subordine, care sunt de fapt fotolii şi costă 5.000 de lei bucata. Ca el mai sunt vreo 144. Dar vânătorii de scaune îl vor numai pe ăsta. Nu contează că e verde, că oricum vor să-l facă portocaliu. Şi ei sunt tot portocalii. Numai că trebuie să se agite mai mult ca să pună mâna pe el. I-au chemat în ajutor şi pe vânătorii independenţi. Până la urmă, şi ei tot scaune vor. Dar nu chiar atât de sus plasate ca şeful scaunelor din Senat. Se mulţumesc şi cu mai puţin, dar totul e să-şi pună gonacii la treabă. Şi au inventat fel de fel de capcane, doar-doar l-or prinde în laţ pe şeful scaunelor din Senat. Nu sunt suficient de abili, aşa că aşteaptă să-i înveţe Zeul Vânătorii. Ieri au luat o pauză şi au schimbat tactica. Sună ca o poveste de adormit copiii, dar e adevărată. Se întâmplă în Senatul României.
Plecarea lor a fost o ultimă lecţie. Nu despre substantive sau despre conjugări, ci despre urma adâncă pe care o lasă un dascăl în inima unui copil. Plecarea lor, prea devreme şi prea nedreaptă, e subiectul unei lecţii deschise, predate de elevi, despre însemnătatea celor care îi învaţă. Se grăbeau să ajungă la copiii lor. Se grăbeau înspre şcoala "Mark Twain" din Bucureşti, acolo unde amândouă erau profesoare. Dana Tudorache (33 ani) preda limba română, iar Adina Toader (25 ani) - limba engleză.
Alarma falsă cu bombă declanşată miercuri la Timişoara a scos la iveală grave deficienţe de management al traficului aerian, dar şi în funcţionarea aeroportului timişorean.
În stânga brutărie franceză, în dreapta sediu de bancă, învecinat cu o cafenea cu aer italian şi nume de "mâncătorie" englezească. Peisajul care a făcut Strada Radu Beller celebră în tabloide şi în revistele graţie cărora fauna de Dorobanţi [...]
