"În ziua de 9 spre 10, orele 2:40, manipulantul Udroiu Mihai (carnet de conducere nr. 79) conducea tramvaiul 13 având ataşată remorca nr. 1026. Când a ajuns în staţia Colţea venind dinspre Piaţa Nicolae Bălcescu având direcţia de mers spre Piaţa 28 martie, înainte ca vagonul să oprească în staţie (...) numitul Nicolae Labiş (...) ar fi vrut să se urce în vagonul motor şi cum vagonul încă nu oprise în staţie, fiind pe punctul de a opri, a căzut fiind prins între zona de refugiu şi laterala vagonului. (...) Având în vedere că infracţiunea este prevăzută şi pedepsită conf. art. 467 al. 11 Cod Penal şi care este de competenţa organelor de anchetă ale procuraturii, dispun trimiterea dosarului procuraturii Tudor Vladimirescu." (din Ordonanţa locotenentului de miliţie Ion Grozavu, din serviciul de anchetare al Direcţiei Miliţiei Capitalei, Dosar 184960, din 29 decembrie 1956).

Maria Polevoi, decedată la la aproape 20 de ani de la moartea poetului şi despre care s-a spus că este femeia cu care trebuia să se întâlnească Labiş în acea noapte, a dat la scurt timp următoarea declaraţie: "Am ajuns la Capşa, unde am găsit pe doctor Popovici, un tov. Dan Nedelcu şi un prof. de canto şi tov. Niculescu Nicu sufleor la Teatrul de Comedie, care era cu soţia. (...) Când m-am uitat la o măsuţă lângă uşă, un tânăr care se găsea singur. (...) Mi se pare că prof. de canto l-a invitat la masa noastră şi a venit cu o ciaşcă de cafea neagră şi sticla de ţuică care fusese împrumutată mai înainte de doamna Nicu Vale Niculescu şi care între timp i-o restituise. Când s-au făcut recomandările, el s-a recomandat Labeş, scriitor, după care a luat loc la masa noastră. (...) Eu am plătit consumaţia mea şi cum intenţionam să plec acasă şi mai având 100 de lei la mine şi cum ceilalţi nu mai aveau bani şi nici scriitorul Labeş, el mi-a întins ciasul pe care l-a scos de la mână şi am văzut că este un cias Pobeda. Eu i l-am restituit, răspunzând că am încredere, iar la insistenţele lor am plecat spre Restaurantul Universităţii, unde era închis şi atunci unul dintre bărbaţi a spus să mergem la Restaurantul Victoria... (...) În timp ce ne găseam în restaurant a început discuţia între masa noastră şi o masă vecină, sub pretextul că poetul Labeş, în timp ce voia să meargă la altă masă unde se găseau nişte prieteni de-ai lui şi în timp ce mergea spre ei, s-a împiedicat de un scaun pe care se găseau nişte paltoane, care s-a răsturnat, dând loc la reproşuri. Întrucât atmosfera creată devenea neplăcută am plecat ieşind prin pasaj pe Strada Academiei. Doamna Nicu Vale Niculescu a luat de braţ pe Labeş şi au luat-o înaintea noastră  luând-o spre circul de stat pe Strada Edgar Quinet, iar eu am continuat drumul pe Strada Academiei, ajungând la staţia de tramvai 14. Din piaţa Universităţii unde m-am despărţit de ei, ei au luat tramvaiul 14, iar eu am plecat spre staţia ITB Colţea, de unde urma să iau tramvaiul 14 sau 19. Când am ajuns în staţia Colţei, în staţie se mai găseau cinci-şase persoane, pe Labeş Nicolae l-am văzut venind dinspre circul de stat; l-am văzut când a ajuns pe zona de refugiu, l-am văzut când mă uitam spre Bulevardul Magheru.

Labeş Nicolae a trecut pe lângă mine, nu m-a văzut şi nici eu nu i-am dat atenţie, a trecut pe lângă mine, nu mai reţin precis dacă mergea în linie dreaptă, însă mergea cu capul în jos. În timp ce mă uitam după tramvaiul 19 fără să mai fiu atentă ce se întâmplă cu Labeş şi mă gândeam că a fost lăsat singur, am auzit nişte femei ţipând şi când m-am întors, am văzut sub tramvai un om şi atunci m-am apropiat şi atunci am văzut că este poetul Nicolae Labeş. I-am ridicat capul, întrebându-l dacă îl doare ceva şi mi-a răspuns că nu. Între timp a fost adusă o maşină în care a fost urcat accidentatul pe locul din spate culcat, iar în maşină, Labeş spunea că unde îi sunt picioarele şi nu spunea că îl doare altceva. Am ajuns la Spitalul Colţea, la camera de gardă.

L-am întrebat dacă vrea să anunţ pe cineva şi atunci mi-a dat un număr de telefon ca să anunţ pe Covaci Aurel."

Isac-Grişa Schwartzman, pianist, martor al evenimetelor, spune că Labiş "mergea pe zona de refugiu în zig-zaguri. Când am văzut cetăţeanul mergând în acest fel m-am oprit pe loc deoarece vedeam clar cum intra vagonul de tramvai şi am vazut că înainte ca vagonul să oprească, cetăţeanul cum mergea în zig-zaguri s-a lovit de blocul motor (...) după care a căzut între vagoane. La prima vedere am avut impresia că era tăiat în două. În acest timp am văzut că s-a apropiat o femeie care spunea că a fost cu el şi care începuse să plângă. Femeia care plângea spunea la cetăţenii din staţie să pună mâna să-l scoată pe accidentat că este poetul Nicolae Labiş".

În 24 ianuarie 1957, procurorul Gheorghe Morariu decide încetarea urmăririi penale faţă de vatman, Mihai Udroiu, care fusese iniţial pus sub învinuire pentru omor prin imprudenţă. Procurorul Morariu, a ajuns prin Ordonanţă la următoarea concluzie: "Înainte cu vreo 2-3 metri de locul staţionării, laterala vagonului-remorcă a lovit pe victima Labiş Nicolae care se găsea în zona de refugiu (locul de aşteptare a călătorilor). (...) Victima în momentul intrării tramvaiului în staţia Colţea circula prin zona de refugiu în aceeaşi direcţie de mers a tramvaiului şi cum fiind în stare pronunţată de ebrietate şi nestăpânind picioarele, la înclinarea corpului său spre partea stângă, laterala vagonului remorcă l-a lovit. (...) Faţă de cele de mai sus şi văzând că învinuitului nu i se poate imputa o neglijenţă rezultată din nebăgarea sa de seamă cu privire la exercitarea atribuţiunilor sale de serviciu şi întrucât accidentul nu s-a datorat nici cel puţin faptului încercării sale de a se urca în vagon, urmează a se constata că sunt întrunite elementele constitutive ale acestui delict şi a pronunţa ca atare încetarea procesului".