Bucuresti
De la început, mi-a spus că nu mai vrea să vorbească despre Phoenix pentru că, după orice separare, rămân importante lucrurile frumoase. El nu a crezut niciodată în despărţirile definitive şi crede că există totdeauna o cale de împăcare, indiferent de câte lucruri s-au întâmplat şi s-au spus. După destrămarea cvartetului Pasărea Colibri, Mircea a rămas în relaţii foarte bune cu cei alături de care a împărţit scena mulţi ani. “Marius Baţu a fost un coleg excepţional şi am rămas prieten cu el, fără să pot uita contribuţia extrem de importantă pe care a avut-o pe albumul «Încă 2.000 de ani».” În prezent e foarte aproape de Vlady Cnejevici, cei doi fiind împreună de la “Secunda 2” încoace. Mircea îl consideră “cel mai valoros keyboards man şi meşter de studio din cei cu care am lucrat”. Realizând împreună cu artistul această ediţie de colecţie, am văzut un Mircea Baniciu înţelept, conciliant, şugubăţ – cum îi stă bine –, dar şi preocupat de trecerea invariabilă a timpului, care l-a obsedat dintotdeauna. “Despre acest subiect obişnuiam deseori să discutăm împreună cu poetul Dan Verona şi cu soţia acestuia. De altfel, această temă am abordat-o ulterior şi în cele două «secunde». Trăiesc cu speranţa că excepţionala noastră relaţie va continua şi că vom colabora împreună şi în viitor”, a mai spus Mircea. Ce mai, m-a impresionat Baniciu – omul. Cum gândeşte, simte şi vorbeşte despre el şi ceilalţi, de Casa Eliad (“unde ne strângeam ca prieteni”), de Vali Sterian, Cristi Ghindăşanu, Teo Peter, Moţu Pittiş...
E înalt, din lemn cu încrustaţii. Are chiar şi stema României. E îmbrăcat în piele ecologică de culoare verde. E ocupat de Mircea Geoană. E şeful scaunelor din Senat. Valorează 3.600 de lei. Mai puţin decât scaunele din subordine, care sunt de fapt fotolii şi costă 5.000 de lei bucata. Ca el mai sunt vreo 144. Dar vânătorii de scaune îl vor numai pe ăsta. Nu contează că e verde, că oricum vor să-l facă portocaliu. Şi ei sunt tot portocalii. Numai că trebuie să se agite mai mult ca să pună mâna pe el. I-au chemat în ajutor şi pe vânătorii independenţi. Până la urmă, şi ei tot scaune vor. Dar nu chiar atât de sus plasate ca şeful scaunelor din Senat. Se mulţumesc şi cu mai puţin, dar totul e să-şi pună gonacii la treabă. Şi au inventat fel de fel de capcane, doar-doar l-or prinde în laţ pe şeful scaunelor din Senat. Nu sunt suficient de abili, aşa că aşteaptă să-i înveţe Zeul Vânătorii. Ieri au luat o pauză şi au schimbat tactica. Sună ca o poveste de adormit copiii, dar e adevărată. Se întâmplă în Senatul României.
Plecarea lor a fost o ultimă lecţie. Nu despre substantive sau despre conjugări, ci despre urma adâncă pe care o lasă un dascăl în inima unui copil. Plecarea lor, prea devreme şi prea nedreaptă, e subiectul unei lecţii deschise, predate de elevi, despre însemnătatea celor care îi învaţă. Se grăbeau să ajungă la copiii lor. Se grăbeau înspre şcoala "Mark Twain" din Bucureşti, acolo unde amândouă erau profesoare. Dana Tudorache (33 ani) preda limba română, iar Adina Toader (25 ani) - limba engleză.
Alarma falsă cu bombă declanşată miercuri la Timişoara a scos la iveală grave deficienţe de management al traficului aerian, dar şi în funcţionarea aeroportului timişorean.
În stânga brutărie franceză, în dreapta sediu de bancă, învecinat cu o cafenea cu aer italian şi nume de "mâncătorie" englezească. Peisajul care a făcut Strada Radu Beller celebră în tabloide şi în revistele graţie cărora fauna de Dorobanţi [...]
