În anii ’90, Moţu’, Tetea, Ciocu’ şi cu Vlady au format Pasărea Colibri şi la acea vreme au spart multe bariere.

Culmea e că naşterea unui fenomenal grup, care şi-a câştigat instantaneu o mulţime de admiratori, a avut loc din întâmplare. Mircea Baniciu “a fost acolo” şi ne dă amănunte.

“În ’92, în decembrie, cu puţin timp înaintea sărbătorilor, cântam într-o sală mare la Râmnicu Vâlcea, în timp ce Phoenix avea concert la Sala Palatului, cu un alt solist vocal. Aveam ultimul recital şi spre finalul spectacolului au venit pe scenă alături de mine Mircea Vintilă şi Florian Pittiş. Cântam «Hei, Tramvai» şi, pentru că nu înţelegeam ce e cu ei pe scenă, m-am încurcat şi am cântat «Hei, Tramvai, cu picioarele-n tavan…» Spre final Florian Pittiş a spus că «A cântat pentru dumneavoastră Pasărea Colibri». A fost o mică ironie la adresa Phoenix-ului, care a devenit în timp o mare ironie! Baniciu era degradat de la cea mai mare pasăre la cea mai mică, aşa zicea Pittiş. Avea ceva idei, omu’ ăsta!

Planuri. Îmi aduc aminte că în 2006 sărbătoream împreună doi ani de la înfiinţarea postului Radio3net. A fost penultima mea întâlnire cu Pittiş, şi ultima pe scenă. Mă refer bineînţeles la Pasărea Colibri. Cântam împreună într-un club bucureştean, dar nu-mi trecea prin cap că va fi ultima oară. Plănuiam în taină cu colegii să punem din nou mâna pe el, măcar pentru un concert şi un album, dar s-a întâmplat…! Nu ştiam cât de bolnav era. Era discret şi foarte mândru, în acelaşi timp. Îmi era drag să-l aud, avea ceva enigmatic în vocea aceea, avea tot timpul la-ndemână o poantă, şi nu rar ne suna special să ne-o dea. În ultima perioadă de turnee cu Pasărea Colibri ne vorbea cu atâta vervă şi atât de mult suflet despre ce avea de gând să facă cu radioul lui, promovând o muzică despre care putem spune că aproape a dispărut din playlist-urile radiourilor noastre. Îi înnebunea pe toţi, mulţi dintre ei neînţelegând prea bine cu ce se haleşte un post pe net… «Ce e aia răspândire?», îl întreba cineva, sau alţii «Şi cum îl ascult? Ce, internetul are difuzoare !?»… Şi-l mai şicanam şi noi pe deasupra, fiindcă asta era regula: nu prea era loc de iertare în gaşcă! Atunci când cineva cădea în plasa noastră era jale mare, indiferent că era Moţu’, Ciocu’, eu sau Vlady, miştourile erau la maximum. Ce să mai spun de alţii, străini! De-aia, poate, Pasărea Colibri a fost cea mai veselă şi haioasă gaşcă, iar Pittiş genial câteodată! A avut câteva faze bestiale, pe care le voi povesti cândva, dar acum e suficient să povestesc şi altora despre el, să-mi aduc aminte despre el şi parcă e aici, să-mi zică: «Bă! Vezi că acolo s-ar putea să fi greşit!». Doar atât, nici unde, nici cu ce am greşit exact, mă enerva stilul lui, dar ştiam că la cât de ordonat şi meticulos era, avea dreptate, aproape întotdeauna. L-am iubit tare mult, deşi, la un moment dat, între noi s-a ivit o ruptură. N-a fost să fie una gravă, poate el nu mai avea chef de scenă, având alte idei în cap, poate că zece ani au fost deajuns pentru ce aveam de făcut împreună. Asta numai Dumnezeu poate să o mai spună, dar oricum, au fost zece ani, o performanţă pe care puţini ar depăşi-o fără nici o «pauză»! Şi în ziua de astăzi sunt convins că şi lui i-a fost foarte dor de «atmosfera Colibri» după ce a decis să se retragă. L-am simţit la fiecare revedere şi sunt aproape sigur că orgoliul l-a împiedicat să revină, dar poate şi sănătatea. Păcat, mare păcat! Mai avea multe de spus. Se zvoneşte că va fi măcar un concert dedicat lui, undeva în această primăvară. Sper că aceia care au venit cu această idee să o şi ducă până la capăt.”

Cu două păsări deodată

O singură dată Baniciu a cântat în acelaşi spectacol, cu ambele formaţii. “S-a întâmplat la Sala Palatului, la Galele Om Bun. După ce am cântat cu Colibri, Covaci m-a rugat să cânt şi cu Phoenix. Aş spune aici o chestie haioasă – atunci la butoane la Colibri a stat Covaci, care mi-a spus la sfârşit: «Mă, ce bine sună gaşca asta!». Pe atunci, relaţiile noastre erau cordiale, proiectele Phoenix rare, dar eu mă hotărâsem să particip la ele, în speranţa că poate timpul a mai rezolvat dintre neînţelegeri şi amândoi am mai câştigat ceva înţelepciune.”

Mircea Baniciu, un încâlcit ştrengar cântăreţ

Este părerea actriţei Rodica Mandache, care continuă: “Dacă vrei să-i faci portretul, nu se poate să nu fii romantică. Era timid, dulce şi frumos atunci, la începuturi. Şi extrem de generos. De asta i se întâmplă ce i se întâmplă. E încrezător şi bun. Cântă ca greierele din fabula lui La Fontaine. Şi el chiar este greierele celebru pe care-l ceartă furnica. Mircea Baniciu e un aventurier. Navighează cu o sănătate muzicală perfectă, logică şi respectuoasă pe aceste valuri existenţiale ce ne-au fost date. El este «incredibila aventură de a trăi». Lumea se schimbă mai repede decât suportă puterea noastră de a înţelege. Unii rămân în urmă, alţii pleacă pe alte emisfere, alţii-şi trădează visurile, alţii se aşază «bien en chaire», dar Mircea e neschimbat. Este unul dintre puternicii cântăreţi care, în clipa când pune piciorul pe scenă, e fericit şi, această fericire care-l inundă, el o transmite mai departe, să fie de folos. Îmi place să-l văd şi să-l ascult cu dragoste pe acest trubadur nedespărţit de chitara lui.”

Despărţirea de Vintilă

Cei doi Mircea din Pasărea Colibri s-au despărţit, continuând să fie prieteni foarte buni. De aceea nu este deloc imposbil să urce pe scenă, din nou împreună, cândva. “Nu e nimic definitiv, Ciocu’ a avut albume proprii si în timpul Păsării Colibri, şi într-o bună zi a hotărât să o ia din nou pe drumul ăsta, în timp ce şi eu eram, pe atunci, din nou cu Phoenix. A fost destul de natural, fără o ceartă, nimic deosebit. Cine ştie, poate în viitor vom reînnoda colaborarea. Nu se ştie niciodată”, este de părere Baniciu.